IVECO România livrează primul eDaily electric cu boxă frigorifică către Macromex, parte din tranziția către un transport mai curat și sustenabil

București, 24, iunie 2025 - IVECO România a livrat primul vehicul electric eDaily echipat cu boxă frigorifică către Macromex, unul dintre liderii pieței de produse alimentare congelate și refrigerate din România. Această livrare face parte dintr-un demers concret de modernizare a flotei logistice Macromex, prin introducerea a trei vehicule electrice eDaily, contribuind direct la obiectivele de decarbonizare și la construcția unui viitor sustenabil în industria transportului cu temperatură controlată.

Vehiculul eDaily livrat este echipat cu o boxă frigorifică performantă, fiind primul vehicul electric de acest tip, complet electric și cu agregat frigorific, livrat în România. Soluția este ideală pentru transportul urban al produselor congelate, fără a compromite autonomia sau eficiența energetică. Autonomia poate ajunge până la 400 km în regim urban, iar sistemul de încărcare rapidă permite obținerea a 100 km în doar 30 de minute. Propulsia electrică elimină complet emisiile de CO₂, zgomotul și vibrațiile, făcând din eDaily o opțiune optimă pentru livrări sustenabile în zone urbane.

Andrei Gagea, Country Manager IVECO România, declară:

„Colaborarea cu Macromex reflectă angajamentul nostru față de mobilitatea durabilă și de sprijinirea companiilor care aleg să investească în tehnologii curate. eDaily electric nu este doar un vehicul, ci un partener de încredere în tranziția către un transport eficient și responsabil.”

Celelalte două vehicule electrice eDaily urmează să fie livrate către Macromex, consolidând astfel angajamentul companiei față de sustenabilitate și modernizarea transportului frigorific urban.CO₂ Prin acest pas, IVECO și Macromex reafirmă angajamentul față de inovație, performanță și protejarea mediului, oferind un exemplu clar de colaborare între industrie și tehnologie pentru un viitor cu emisii reduse.


Despre IVECO


IVECO, marcă a Iveco Group N.V., proiectează, produce și comercializează o gamă largă de vehicule comerciale ușoare, medii și grele, camioane off-road și vehicule potrivite pentru orice tip de caroserie. Compania inovează și își extinde constant portofoliul de produse, pentru a oferi fiecărui client vehiculul care se potrivește exact misiunii sale.

Oferta completă a IVECO este concepută în funcție de nevoile șoferului, pentru a asigura o experiență excelentă, cu accent pe siguranță și confort. O gamă largă de servicii digitale avansate, bazate pe conectivitate, dezvoltate pentru a ajuta proprietarii de flote să își administreze eficient flota, sporesc oferta IVECO de soluții complete de transport.

Compania urmărește strategia de decarbonizare printr-o abordare multi-energie care include dezvoltarea în continuare a tehnologiilor HVO, bio-metan, baterii electrice și hidrogen.

IVECO a stabilit o prezență globală cu o amprentă de producție care include 7 unități de producție și 8 centre de cercetare și dezvoltare. 3.500 de puncte de vânzare și service din peste 160 de țări garantează asistență tehnică oriunde se află un vehicul IVECO la lucru.

 

Descarcă PDF